Igrasie pe pereți: cum o recunoști și ce repari întâi

Igrasie pe pereți scrie fiecare al doilea proprietar care vede o pată jos, lângă plintă. Jumătate dintre ei se înșală. Un specialist nu începe cu produsul, ci cu trei măsurători care spun de unde vine apa. Dacă ordinea se inversează, bariera injectată se face degeaba, iar pata revine în aceeași iarnă.

Umezeala dintr-un perete are trei surse posibile, iar ghidul Property Care Association le numără exact așa: apa de ploaie, apa din aerul încăperii și apa din pământ (ghid despre umidimetre, 2020). Niciun aparat nu le deosebește singur. Documentul o spune de la primul rând: umidimetrele nu fac diferența între o sursă și alta.

Igrasie pe pereți: profilul umidității pe înălțimea peretelui, cu zona de evaporare între 0,5 și 1,2 metri și limita admisă de 2% pentru cărămidă

Igrasie pe pereți: prima întrebare care desparte cazurile

Întrebarea nu e „ce produs cumpăr”, ci „unde e apa cea mai multă”. Răspunsul vine din forma petei, nu din culoarea ei.

Ascensiunea capilară are o semnătură: gradientul coboară de jos în sus. Ghidul britanic o descrie ca un gradient descrescător pornit de la nivelul pardoselii, uneori până la circa 1,5 m. Peste această înălțime cazul devine neobișnuit. Apare totuși, atunci când o tencuială impermeabilă acoperă partea de jos și frânează evaporarea.

Ghidul guvernului statului New South Wales dă aceleași cote, cu două detalii în plus (ghid despre salt attack și rising damp). Zona în care apa chiar se evaporă stă între 0,5 și 1,2 m deasupra terenului. Sub 0,3 m evaporarea e slabă, fiindcă aerul de lângă sol rămâne umed și se mișcă greu.

De aici iese prima regulă de teren. Dacă umezeala se oprește clar la 1 m și nu urcă mai sus, suspectul principal rămâne pământul. Dacă pata stă în colțuri, în spatele dulapului sau sus lângă tavan, atunci cauți altceva. Iar dacă apare numai după ploi lungi, verifici întâi unde cauți infiltrația la acoperiș și apoi de ce se udă pereții după ploaie.

Harta umezelii: unde pui aparatul și ce citești pe el

Umidimetrul electric rămâne prima unealtă, fiindcă lucrează repede și nu strică tencuiala. Rezultatul lui are însă o limită pe care puțini o spun cu voce tare.

Ghidul PCA e categoric: la pereți de compoziție incertă, metoda electrică nu dă procente reale. Citirile se trec pe o scară relativă, bună doar ca să desenezi tiparul umezelii. Mai mult, aparatul se înșală sistematic în trei cazuri. Primul: sărurile din zidărie, care conduc curentul. Al doilea: tapetul cu folie metalizată. Al treilea: condensul de pe suprafață.

Există și o greșeală care produce procese pierdute. Același ghid scrie că metodele electrice nu servesc la verificarea unei bariere noi, pentru că sărurile dau citiri mari indiferent dacă bariera funcționează sau nu.

Un diagnostic de igrasie pe pereți se sprijină pe tipar, nu pe o singură citire. Procedura utilă arată deci altfel. Alegi un perete interior, fără surse concurente de apă. Măsori pe verticală, din 20 în 20 cm, de la plintă până la 2 m, și notezi fiecare valoare. Repeți pe același perete, la 1 m lateral. Apoi compari cele două coloane. Metoda e detaliată în cum măsori umiditatea din pereți fără aparate scumpe.

Termometrul cu infraroșu decide dacă vorbim despre condens

Aici intră singurul calcul pe care îl poți reface singur, cu două cifre citite de pe un termohigrometru. Dacă suprafața peretelui coboară sub punctul de rouă al aerului din cameră, apa se depune din aer. Atunci problema nu e în zidărie.

Formula Magnus dă punctul de rouă pornind de la temperatura aerului T și de la umiditatea relativă UR:

γ = ln(UR/100) + (17,62 × T) / (243,12 + T)
punct de rouă = (243,12 × γ) / (17,62 − γ)

Un exemplu numeric: aer la 21 °C și 55% umiditate relativă. Calculul dă γ = 0,8031 și un punct de rouă de 11,6 °C. Prin urmare, orice suprafață sub 11,6 °C se udă vizibil.

Așadar, un caz de igrasie pe pereți se confirmă abia după ce termometrul scoate condensul din discuție. Pragul real e însă mai sus. Ghidul australian cere ca umiditatea relativă chiar la suprafața peretelui să rămână sub 80%. Cu aerul de mai sus, un perete la 15 °C ajunge fix la 80%, unul la 16 °C coboară la 75%, iar unul la 13 °C urcă la 91%. Deci mucegaiul pornește cu mult înainte de picături.

Igrasie pe pereți sau condens: graficul punctului de rouă la 21 °C și 55% umiditate relativă, cu pragul de 80% umiditate la suprafața peretelui

Normativul moldovenesc folosește aceleași repere pentru încăperi. NCM E.04.04:2016 numește regim uscat starea în care umiditatea relativă nu depășește 60%, regim normal intervalul de la 60% la 75% inclusiv, iar peste 75% vorbește despre regim cu umiditate ridicată (textul normativului). Diferența dintre cele două cauze e tratată pe larg în testul care desparte igrasia de condens și de infiltrație.

Cât de udă e zidăria: proba care dă un procent adevărat

Când tiparul arată a apă din pământ, urmează o cifră. La igrasie pe pereți contează procentul raportat la masa uscată, nu senzația de la palmă. Două metode o dau, iar ghidul PCA le descrie pe amândouă.

Metoda gravimetrică cere o mostră forată, închisă etanș și uscată în etuvă. Rămâne cea mai exactă, și singura care separă apa din pământ de apa atrasă de săruri. Metoda cu carbid de calciu lucrează pe șantier și durează 3-5 minute pe probă. Precizia ei e bună, deși nu desparte singură cele două contribuții.

Calculul gravimetric se face pe masa uscată, nu pe cea umedă. Cântărești mostra umedă, o usuci, o cântărești din nou, apoi scazi. O mostră de 5,00 g care ajunge la 4,85 g dă (5,00 − 4,85) / 4,85 = 3,09%. La 4,90 g rezultatul coboară la 2,04%, iar la 4,95 g ajunge la 1,01%.

Cifra are un reper normativ. Anexa U din NCM E.04.04:2016 fixează valorile maxime admise pentru materiale: 2% la cărămidă, 0,6% la tencuială, 4% la mortar de ciment, 5,5% la beton și 6,5% la șapă. Mostra de 3,09% depășește deci de o dată și jumătate pragul cărămizii.

Sărurile arată de unde vine apa

Testul de săruri e pasul pe care firmele grăbite îl sar, deși costă cel mai puțin efort. Tabelul din ghidul SPAB leagă fiecare sursă de o semnătură chimică (Control of Dampness).

Apa venită de sub pământ lasă nitrați și, de regulă, cloruri. O scurgere de la instalații lasă cloruri și uneori nitrați. Condensul curat nu lasă nimic. Ploaia pătrunsă prin perete nu lasă nici ea săruri, cu excepția zonelor de litoral.

Cantitatea contează la fel de mult. Ghidul australian dă regula practică: peste circa 0,5% săruri din masă, problema cere desalinizare, nu doar uscare. Proba se poate face și acasă. Forezi la trei adâncimi, între 0 și 10 mm, între 10 și 20 mm și între 20 și 40 mm, cântărești 5 g din fiecare, le dizolvi în 50 ml de apă deionizată și măsori conductivitatea. Rezultatul în ppm se înmulțește cu 10, pentru diluție, și se împarte la 10.000, ca să iasă procente.

Nitrații găsiți în mostră întăresc deci ipoteza de igrasie pe pereți, iar lipsa lor o slăbește. Sărurile întrețin apoi umezeala singure. Clorurile și nitrații atrag apa din aer, se dizolvă în ea și țin peretele ud pe vreme umedă. Așa se explică pata care revine după o uscare aparent reușită, descrisă în pete pe pereții finisați.

Igrasie pe pereți: ce repari înainte de orice injectare

Ordinea lucrărilor e partea unde se pierd cei mai mulți bani. Ghidul australian cere ca orice propunere care sare peste întreținere să fie respinsă din start.

Lista lui începe cu jgheaburile și burlanele care funcționează. Continuă cu apa de ploaie condusă departe de baza pereților și cu terenul care nu ține bălți lângă zid. Cere apoi să păstrezi circa 200 mm între bariera orizontală și nivelul terenului, tocmai ca pământul sau pavajul să nu o scurtcircuiteze. Verifici, în fine, scurgerile de la instalații, inclusiv canalizarea.

Motivul e simplu. O barieră nouă nu oprește apa care intră pe deasupra ei. Iar un pavaj ridicat peste nivelul barierei vechi anulează o lucrare care a ținut șaptezeci de ani.

Bariera chimică: ce scrie în fișa tehnică

Împotriva unui caz confirmat de igrasie pe pereți, bariera injectată rămâne soluția standard. Dacă măsurătorile arată apă venită din pământ, discuția devine deci serioasă. Fișa tehnică a unei creme pe bază de silan dă parametrii exacți (SikaMur InjectoCream-100, Sika România).

Găurile au 12 mm diametru și se forează orizontal, în rostul de mortar, la maximum 120 mm una de alta. Adâncimea urmează grosimea peretelui: 100 mm la un perete de 110 mm, 190 mm la 220 mm, 310 mm la 330 mm și 420 mm la 440 mm. La pereți mai groși, burghiul se oprește la 40 mm de fața opusă. Fiecare gaură se suflă cu aer comprimat uscat înainte de injectare.

Un exemplu de dimensionare, pe un perete de 12 m lungime și 330 mm grosime. Numărul de găuri iese 12 / 0,12 + 1 = 101. Consumul tabelat e de 5,1 unipack-uri la 10 m, deci 6,12 la 12 m, iar cu rezerva de 10% cerută explicit ajungi la 6,7, adică 7 bucăți.

Temperatura are și ea o condiție. Produsul se aplică între +5 °C și +35 °C, iar temperatura nu trebuie să coboare sub 0 °C timp de cel puțin 48 de ore după injectare. Prin urmare, lucrarea nu se face în decembrie, pe un perete exterior rece.

Tencuiala care lasă peretele să scoată apa

Bariera singură nu rezolvă nimic vizibil. Tencuiala veche rămâne încărcată cu săruri, iar fișa tehnică numește îndepărtarea ei o cerință esențială, nu o opțiune.

Mortarul de renovare are caracteristici măsurabile. Produsul citat intră în clasa R după SR EN 998-1:2010, are permeabilitate la vapori μ ≤ 15 și absorbție capilară de circa 3 mm, iar rezistența la săruri e verificată după ghidul WTA 2-9-04/D. Grosimea totală, în două straturi, trebuie să ajungă la cel puțin 20 mm. Consumul declarat e de circa 30 kg/m² la 2 cm grosime.

Un calcul rapid pentru aceeași cameră: o bandă de 1,5 m înălțime pe 12 m lungime înseamnă 18 m². La 30 kg/m² ies 540 kg, adică 22 de saci de 25 kg. Finisajul se aplică abia după cel puțin 15 zile de uscare, altfel stratul final fisurează.

Ce nu funcționează, deși se vinde des

Cine are igrasie pe pereți și vopsește peste pată pierde și banii, și timpul. Vopseaua impermeabilă rămâne prima cheltuială pierdută. Ghidul SPAB explică mecanismul: orice încercare de a sigila peretele, cu tencuieli dense, cu aracet sau cu vopsea impermeabilă, blochează evaporarea. Apa rămâne în zid sau se mută în altă parte, iar suprafața se exfoliază.

Tencuiala de ciment dur produce același efect din alt motiv. Fiind casantă și puțin permeabilă, fisurează la mișcările normale ale peretelui. Apa curge pe fața ei, intră prin fisuri fine prin capilaritate și rămâne captivă dedesubt. Subiectul revine în de ce cade tencuiala de pe perete.

Placarea directă cu polistiren peste un perete umed ridică riscul de condens în grosimea peretelui, pentru că oprește evaporarea pe fața interioară. La fel lucrează barierele de vapori montate pe interior.

Un detaliu de material merită reținut. Normativul moldovenesc interzice cărămida silico-calcară și produsele ceramice presate semiuscat în medii lichide agresive și în pământ. Deci un soclu refăcut cu materialul nepotrivit se degradează oricât de bună ar fi hidroizolația.

Unde se oprește ce poți face singur

Harta umezelii, testul de săruri, măsurarea temperaturii de suprafață și întreținerea de la punctul cu jgheaburi nu cer autorizație și nici firmă. Le faci cu un umidimetru, un termometru cu infraroșu și o zi de lucru.

Un caz simplu de igrasie pe pereți se rezolvă deci fără firmă. Trei situații schimbă însă discuția. Prima: pereți mai groși de 440 mm sau zidărie neregulată din piatră, unde forarea și dozarea ies din tabelele obișnuite. A doua: pardoseală interioară sub nivelul terenului, fiindcă acolo apa intră lateral, iar o barieră orizontală nu o oprește. A treia: săruri peste pragul de 0,5%, unde desalinizarea cere analiză de laborator și un plan de lucru etapizat. Variantele de tratament sunt comparate în injectare, electroosmoză sau tencuială de asanare.

Pentru oricare dintre ele, cere ordinul de mărime la doi-trei prestatori din zona ta. Pune-i să scrie în ofertă adâncimea găurilor, pasul dintre ele și grosimea tencuielii de renovare. Ofertele care nu conțin cifrele astea spun singure cât de atent va fi executantul. Pereții groși de chirpici sau de cărămidă veche au reguli proprii, discutate în igrasie în casa bătrânească.

Surse

 

5 comentarii la „Igrasie pe pereți: cum o recunoști și ce repari întâi”

Lasă un comentariu