Igrasie sau condens: testul care spune de unde vine apa

Igrasie sau condens: întrebarea asta decide dacă spargi tencuiala sau dacă schimbi doar felul în care aerisești. Un răspuns greșit costă o vară de lucrări degeaba. Specialistul nu ghicește după cum arată pata.

Apa dintr-un perete are trei drumuri. Urcă din pământ, se depune din aerul camerei sau intră din afară, la ploaie. Fiecare drum lasă altă semnătură, iar măsurătorile de mai jos o scot la iveală în câteva zile. Punctul de plecare rămâne ghidul despre igrasia de pe pereți.

Igrasie sau condens: cele trei semnături pe perete, banda de jos la igrasie, petele din colțuri la condens și dâra de sus la infiltrație

Igrasie sau condens: prima întrebare e unde stă pata

Forma petei spune mai mult decât culoarea ei. Deci primul pas e o hartă, nu un produs.

Apa din pământ urcă uniform, pe toată lungimea peretelui. Banda pornește de la pardoseală, se estompează în sus și are o limită superioară destul de clară. Condensul lucrează invers: alege punctele reci. Îl găsești în colțurile exterioare, în spatele dulapului lipit de perete, pe spaleții ferestrei și pe peretele dinspre nord. Infiltrația, în schimb, pornește dintr-un punct de sus și lasă o dâră care coboară.

Marchează cu creionul patru cote pe perete: 20, 60, 100 și 150 cm. Pipăie peretele la fiecare cotă, apoi notează unde e rece și unde e umed. Dacă ai un umidimetru, treci și citirile, deși pe zidărie ele rămân orientative. Variantele ieftine le găsești pe larg în cum măsori umiditatea din pereți fără aparate scumpe.

Repetă harta pe un al doilea perete, de preferat unul interior. Un perete interior uscat, cu unul exterior ud, arată spre afară. Doi pereți uzi la aceeași cotă de jos arată spre pământ.

Cele două cifre de pe termohigrometru

Măsurătoarea care decide cere două valori banale: temperatura aerului din cameră și umiditatea relativă. Le citești dimineața devreme, când e cel mai rece, cu ușa închisă peste noapte.

Normativul moldovenesc pune cifrele astea într-o scară. NCM E.04.01:2017, punctul 4.4 și Tabelul 1, clasifică regimul de umidificare al încăperii în perioada rece a anului (textul normativului). La temperaturi între 12 și 24 °C, normativul numește uscat regimul de până la 50%, normal intervalul 50-60%, umed intervalul 60-75%, iar de la 75% în sus, foarte umed.

Scara asta e utilă fiindcă mută discuția de la senzație la prag. Un dormitor ținut la 21 °C și 68% umiditate stă în regim umed după normativ, chiar dacă nimeni nu vede încă picături.

Punctul de rouă, calculat cu formula din normativ

Aerul cald ține mai mulți vapori decât cel rece. Când atinge o suprafață suficient de rece, surplusul se depune. Temperatura aceea se numește punct de rouă, iar normativul o definește exact așa.

Codul practic moldovenesc dă și formula presiunii vaporilor saturați, la punctul 8.2.5, formula (43), valabilă între minus 40 și plus 45 °C (CP E.04.05:2025):

E = 1,84 × 10¹¹ × exp( −5330 / (273 + t) )     [Pa]

Calculul are trei pași. Întâi afli E la temperatura camerei. Apoi înmulțești cu umiditatea relativă împărțită la 100 și obții presiunea reală a vaporilor. La final întorci formula și cauți temperatura la care saturația egalează valoarea aia:

punct de rouă = −5330 / ln( e / 1,84 × 10¹¹ ) − 273

Un exemplu complet, cu aer la 20 °C și 60% umiditate relativă. Formula dă E = 2315 Pa, iar presiunea reală e = 0,60 × 2315 = 1389 Pa. Întoarsă, formula scoate 12,0 °C. Verificarea vine imediat: la 12,0 °C saturația iese tot 1389 Pa.

Aceeași cameră, alte umidități: la 50% punctul de rouă coboară la 9,2 °C, la 55% urcă la 10,7 °C, la 65% ajunge la 13,2 °C, iar la 70% atinge 14,4 °C. Formula normativului dă 610,6 Pa la 0 °C, față de 611 Pa în tabelele uzuale. Abaterea de sub un procent nu schimbă nicio decizie pe perete.

Igrasie sau condens: punctul de rouă la 20 °C în funcție de umiditatea relativă și temperatura de suprafață la care peretele începe să se ude

Temperatura suprafeței: o măsori sau o calculezi

Un termometru cu infraroșu rezolvă pasul ăsta în zece secunde. Îl ții perpendicular pe perete, la o palmă distanță, și citești în pată și lângă ea.

Fără termometru, temperatura suprafeței se calculează. Coeficienții vin din același cod practic: 8,7 W/(m²·°C) pe fața interioară a peretelui, Tabelul 1, și 23 W/(m²·°C) pe fața exterioară, Tabelul 2. Rezistența totală se adună după formula (6):

R₀ = 1/8,7 + R_perete + 1/23
τ = t_interior − (t_interior − t_exterior) / (R₀ × 8,7)

Să zicem o zidărie cu R_perete = 0,55 m²·°C/W, valoare pe care o iei din proiect sau din tabelele normei. Atunci R₀ = 0,708 m²·°C/W. Cu 20 °C înăuntru și minus 5 °C afară, fluxul e 35,3 W/m², iar suprafața ajunge la 15,9 °C. Condensul pornește de la 77% umiditate în cameră.

Un perete mai slab schimbă totul. La R_perete = 0,35 m²·°C/W suprafața coboară la 14,3 °C, iar pragul scade la 70%. Regula de decizie rămâne scurtă. Suprafața sub punctul de rouă înseamnă condens, iar discuția despre zidărie se închide. Suprafața peste punctul de rouă, cu peretele tot ud, arată că apa vine din zid.

Igrasie sau condens: proba cu folia dă verdictul

Testul ăsta nu cere niciun aparat și prinde exact diferența pe care o cauți. Ai nevoie de o folie transparentă de vreo 40 pe 40 cm și de bandă adezivă.

Lipește folia etanș pe toate cele patru laturi, direct peste pată. Pune o a doua folie pe o porțiune care pare sănătoasă, ca termen de comparație. Lasă-le două-trei zile, cu încălzirea pornită și cu viața din casă mergând normal, fiindcă gătitul și dușul contează.

Apoi citești rezultatul:

  • picături pe fața dinspre cameră a foliei înseamnă condens, pentru că apa s-a depus din aer;
  • folie uscată pe fața dinspre cameră, dar perete întunecat ori umed sub ea, înseamnă apă venită din zid;
  • ambele deodată înseamnă două cauze suprapuse, iar situația asta apare des.

Testul are o condiție. Vara nu spune nimic, fiindcă peretele nu mai e rece. Îl faci în sezonul rece, când diferența dintre interior și exterior e mare. În cele mai multe case, folia lămurește singură dilema igrasie sau condens.

Infiltrația se trădează după ploaie, nu după noapte

Un jurnal de două săptămâni separă ultima cauză. Notezi data, dacă a plouat și momentul în care pata se întunecă.

Infiltrația vine cu întârziere după ploaie, de la câteva ore la câteva zile, apoi se usucă între ploi. Condensul urmează nopțile reci și vârfurile de abur din casă. Igrasia stă pe loc, cu variații mici, și se vede cel mai rău acolo unde ceva oprește evaporarea: mobila lipită de perete sau o vopsea impermeabilă.

Când jurnalul arată spre ploaie, cauți traseul în sus: învelitoare, jgheaburi, racorduri, glafuri, tencuială fisurată. Traseul complet îl parcurge articolul despre unde cauți infiltrația când curge acoperișul.

Sărurile: semnul pe care condensul nu-l lasă

Un puf alb pe tencuială, o linie orizontală de demarcație, vopseaua umflată într-o bandă, tencuiala care se face praf la atingere. Toate astea înseamnă săruri aduse de apă prin zid.

Condensul singur nu produce săruri. El lasă altceva: pete negre de mucegai și o peliculă fină, mai ales în colțuri și pe rame.

Fișele producătorilor spun apoi un lucru pe care proprietarii îl află târziu: zona afectată e mai mare decât pata vizibilă. Sika România cere ca tencuiala veche să se îndepărteze până la limita superioară a suprafeței deteriorate, „plus de trei ori grosimea zidului” (SikaMur Dry, fișă tehnică, octombrie 2026). Ceresit cere „min. 80 cm deasupra extremității zonei afectate” (CR 61, fișă tehnică). San Marco cere „aproximativ jumătate de metru în jurul petei de umiditate evidentă” (Neptunus, fișa română, 24 septembrie 2024).

Cele trei cifre nu coincid, iar diferența merită reținută. La un zid de 40 cm, regula Sika dă 120 cm, Ceresit dă 80 cm, San Marco dă 50 cm. Convergența contează însă mai mult decât divergența: toți trei spun că marginea vizibilă nu coincide cu marginea reală.

Permeabilitatea la vapori confirmă aceeași logică. SikaMur Dry declară μ ≤ 15 după EN 1015-19, Neptunus declară tot μ ≤ 15, iar Ceresit CR 61 declară 11 și 13, în funcție de soluția de test. Tencuiala de renovare lasă peretele să respire, fiindcă asta e treaba ei.

Ce nu funcționează, deși pare logic

Tencuiala de renovare nu e un leac pentru apa care urcă. Fișa Ceresit CR 61 o scrie fără menajamente: produsul „nu poate fi aplicat pe suporturi pe bază de gips sau pentru protejarea pereților împotriva umidității sau ascensiunii capilare”. El gestionează sărurile și lasă vaporii să iasă, atât.

Dezumidificatorul electric are aceeași limită, pe dos. Scade umiditatea aerului, deci ajută la condens, dar zidul continuă să tragă apă din pământ.

Vopseaua impermeabilă peste pată mută problema, nu o rezolvă. Apa rămâne în perete și iese mai sus sau în camera vecină.

Citirea unui umidimetru cu ace ca procent real duce la concluzii false. Sărurile conduc curentul, iar aparatul arată valori mari chiar și pe un perete care se usucă.

Oricare ar fi răspunsul la igrasie sau condens, ordinea lucrărilor rămâne aceeași: întâi oprești apa, apoi refaci tencuiala. Graba e ultima capcană. San Marco cere „cel puțin 28 de zile pentru o maturare completă” înainte de finisaj, iar Sika cere minimum 15 zile înainte de stratul final. Reparația asta nu încape într-un weekend. Comparația dintre metodele de tratament stă în injectare, electroosmoză sau tencuială de asanare.

Unde se oprește ce poți face singur

Harta pe patru cote, cele două cifre de pe termohigrometru, calculul punctului de rouă, proba cu folia și jurnalul de ploaie se fac fără firmă. Îți ia două săptămâni și nu strică nimic.

Trei situații cer un specialist. Prima: pardoseala camerei stă sub nivelul terenului, fiindcă acolo apa intră lateral. A doua: banda de săruri depășește un metru înălțime. A treia: peretele are fisuri care se lărgesc, semn că problema nu e doar apa.

Cere ordinul de mărime la doi-trei prestatori din zona ta, nu la unul singur. Pune-i să scrie în ofertă trei lucruri: umiditatea măsurată, înălțimea până la care decopertează și grosimea tencuielii noi. O ofertă fără cifrele astea spune singură cât de atent va fi executantul.

Surse

 

4 comentarii la „Igrasie sau condens: testul care spune de unde vine apa”

Lasă un comentariu