Aerisirea casei iarna: cât ține și câtă căldură pierzi

Aerisirea casei iarna se face greșit în două feluri opuse. Unii lasă geamul rabatat toată ziua și plătesc o factură mare pentru un schimb de aer slab. Alții nu deschid deloc, fiindcă afară e frig, iar în februarie găsesc mucegai în colțul de nord. Un specialist nu începe însă cu fereastra. Începe cu un higrometru ieftin, pus în camera cea mai rece, și cu două citiri pe zi. Abia pe urmă hotărăște câte minute și de câte ori.

Articolul de față dă procedura în ordinea în care se aplică, cu numerele care decid între pași.

Aerisirea casei iarna: cele cinci momente ale zilei și durata fiecărei aerisiri, pe camere

Aerisirea casei iarna începe cu higrometrul

Mai întâi, prima cifră nu e durata, ci umiditatea relativă din casă. Normativul românesc de proiectare a locuințelor, NP 057-02, cere o umiditate relativă între 35 și 60 la sută (Monitorul Oficial, prin Lege5). Tot el fixează temperaturile minime: 20 °C în camerele de locuit, 22 °C în baie. Agenția federală germană de mediu recomandă un interval mai strâns, de 40-60 la sută (Umweltbundesamt). Scopul ei declarat e să țină jos riscul de mucegai.

Cele două documente nu spun același lucru, iar diferența contează. Limita de jos diferă, dar limita de sus e aceeași la amândouă: 60 la sută. Peste ea, discuția nu mai e despre confort, ci despre condens.

Nu știi încă dacă apa vine din aerul camerei sau din perete? Fă întâi testul care desparte igrasia de condens. Aerisirea rezolvă numai al doilea caz.

De ce aerul rece usucă, deși afară higrometrul arată 90 la sută

Aici e partea pe care mulți o ratează, deși cifrele sunt simple. Aerul rece nu poate ține multă apă, oricât de „umed" ar părea.

Cantitatea de apă dintr-un metru cub de aer se calculează din presiunea vaporilor saturați, cu formula Magnus:

es(T) = 6,112 × exp(17,62 × T / (243,12 + T))        [hPa]
umiditate absolută = 216,7 × (UR/100 × es(T)) / (273,15 + T)   [g/m³]

Pune apoi cifrele unei zile reci de ianuarie. Afară sunt −5 °C și 90 la sută umiditate relativă, deci 3,1 grame de apă pe metru cub. În casă sunt 20 °C și 60 la sută, adică 10,3 grame pe metru cub. Așadar aerul de afară aduce o treime din apa pe care o scoate.

Mai mult, același aer încălzit la 20 °C ajunge la doar 16 la sută umiditate relativă. Asta fără niciun aport de apă. De aceea casa pare uscată iarna, iar aerisirea nu „aduce umezeală din ploaie".

Câtă apă scoate o aerisire completă

Un dormitor de 14 metri pătrați cu tavan la 2,6 metri are 36,4 metri cubi de aer. Dacă schimbi tot aerul în condițiile de mai sus, pleacă pe fereastră:

36,4 m³ × (10,3 − 3,1) g/m³ = 262 g de apă

Adică un sfert de litru, dintr-o singură aerisire. La 0 °C afară și 85 la sută, aceeași cameră pierde în jur de 225 de grame. Aerul mai puțin rece e și mai puțin uscat.

Apa aceea intră înapoi repede. Respirația a două persoane peste noapte ridică umiditatea, la fel dușul și oala fără capac. Rufele întinse în cameră, un acvariu sau multe plante fac același lucru. Agenția germană le enumeră pe rând ca surse care cer aerisiri mai dese.

Cinci minute, nu cincisprezece: ce spun agențiile de stat

Trei agenții de stat din trei țări dau, deși lucrează separat, același ordin de mărime. Convergența lor e argumentul, nu o părere.

  • Umweltbundesamt (Germania): în sezonul rece, de 2-3 ori pe zi, circa 5 minute de cameră. Ferestrele stau larg deschise, una sau mai multe. În dormitor, dimineața, 5-10 minute. În bucătărie și baie, 5-10 minute în timpul dușului sau al gătitului și imediat după.
  • Ministerul german al mediului: iarna sunt de ajuns 5-10 minute, vara 20-30 (BMUV). Varianta cea mai bună deschide simultan ferestre de pe fațade opuse.
  • Oficiul federal elvețian al sănătății publice: minimum 5 minute (BAG). În zilele foarte reci, pe vânt sau pe curent, durata scade la minimum 3 minute.

Divergența dintre ele e utilă, iar ea spune unde se mișcă durata. Elvețienii coboară la 3 minute exact când schimbul de aer e cel mai rapid: ger, vânt, curent. Germanii urcă la 10 minute acolo unde se produce cel mai mult abur. Deci durata nu e un număr fix. Reglează intervalul după temperatura de afară și după cât curent faci.

Vara regula se inversează, fiindcă schimbul e lent când afară e la fel de cald ca înăuntru. Atunci aerisirea ține 10-20 de minute.

Câtă căldură pierzi, de fapt, la aerisirea casei iarna

Aerul are o capacitate termică mică, iar în asta stă tot secretul. La 20 °C, un metru cub de aer cântărește circa 1,20 kilograme. Căldura lui specifică e 1005 J/(kg·K). Rezultă o capacitate termică volumică de 0,335 Wh pe metru cub și grad:

1,20 kg/m³ × 1005 J/(kg·K) ÷ 3600 = 0,335 Wh/(m³·K)
căldură pierdută = volum × 0,335 × (t interior − t exterior)

Ia dormitorul de 36,4 metri cubi, cu 20 °C înăuntru și −5 °C afară. Un schimb complet de aer costă acolo 305 wați-oră. Cam cât ține aprins un calorifer electric mic vreme de douăzeci de minute. La 0 °C afară, aceeași aerisire costă 244 de wați-oră.

Pereții, mobila și pardoseala rămân însă calde, fiindcă au altă masă. Ele au o masă mult mai mare decât aerul, iar în cinci minute nu apucă să se răcească. Tocmai acesta e scopul aerisirii scurte: mult aer schimbat repede, fără ca suprafețele să se răcească.

Un detaliu practic: închide robinetele termostatate înainte să deschizi. Altfel capul termostatic simte aerul rece și cere căldură. Centrala pornește degeaba exact în minutele în care fereastra stă deschisă.

Procedura, cameră cu cameră

Aerisirea casei iarna se face în ordine, nu la întâmplare. Ordinea de mai jos e cea pe care o aplică un specialist când intră într-o casă cu geamuri aburite.

  1. Citește higrometrul înainte să deschizi, apoi la douăzeci de minute după ce ai închis. Diferența îți spune dacă aerisirea a lucrat.
  2. Închide robinetele termostatate din camerele pe care le aerisești.
  3. Deschide larg, nu rabatat, și de preferat două ferestre pe fațade opuse. Curentul scurtează durata.
  4. Ține ușile camerelor reci închise, ca aerul cald și umed din restul casei să nu condenseze acolo.
  5. Închide ușa de la baie și bucătărie cât aerisești după duș sau după gătit. Altfel aburul pleacă în toată casa în loc să iasă pe geam.
  6. Închide, redeschide robinetele și lasă camera să se reîncălzească.

Dacă geamurile se aburesc mai ales pe spaleți și pe ramă, problema nu se oprește la aerisire. Vezi ce se întâmplă cu mucegaiul de lângă geam după schimbarea termopanelor.

Fereastra rabatată: greșeala care costă cel mai mult

La prima vedere, poziția rabatată pare un compromis bun. În realitate pierde pe amândouă fronturile.

Agenția germană e categorică. Ferestrele rabatate timp îndelungat cresc drastic consumul de energie, iar peretele din jur se răcește repede. Un perete răcit adună condens, iar condensul duce la mucegai. Deci poziția rabatată produce exact problema pentru care fusese deschisă fereastra.

Un singur caz o justifică: o cameră nelocuită, cu umiditate mare și fără altă posibilitate de ventilare, pe vreme blândă. Iarna, nu.

Pragul la care colțul face mucegai

Toate numerele de până acum se leagă într-unul singur, iar acela e pragul care decide.

La 20 °C și 60 la sută umiditate, punctul de rouă al aerului din cameră e 12,0 °C. Mucegaiul nu are însă nevoie de picături. Îi ajunge o umiditate relativă de circa 80 la sută chiar pe perete. Suprafața atinge pragul acela la 15,4 °C.

Acum compară cu normativul. NP 057-02 admite o diferență de cel mult 4 K între temperatura aerului și temperatura suprafeței pereților. La 20 °C în cameră, peretele minim admis stă deci la 16,0 °C. Adică la 0,6 K deasupra pragului de mucegai. Marja e aproape zero, iar un colț cu punte termică o consumă imediat.

Scade umiditatea la 50 la sută și pragul coboară la 12,6 °C. Marja devine 3,4 K în loc de 0,6. Asta cumpără aerisirea: zece puncte de umiditate relativă mai puțin înseamnă aproape trei grade de siguranță pe perete.

Aerisirea casei iarna: pragul de mucegai și punctul de rouă, în funcție de umiditatea din cameră

Când fereastra nu mai ajunge

Aerisirea scurtă scoate umezeală, deci își face treaba. Ea nu ține însă loc de ventilare continuă, iar diferența se vede în cifre.

Normativul de ventilare I5 calculează debitul de aer proaspăt cu formula q = N × qp + A × qB. Aici N e numărul de persoane, iar A suprafața pardoselii. Pentru categoria de ambianță II, normativul dă 25 m³/h de persoană și 2,52 m³/h pe metru pătrat. Pentru dormitorul nostru, cu două persoane:

q = 2 × 25 + 14 × 2,52 = 85,3 m³/h, adică 2 047 m³ pe zi

Trei aerisiri complete pe zi înseamnă 109 metri cubi, puțin peste 5 la sută din atât. Prin urmare fereastra e o unealtă de scos umezeală, nu un sistem de ventilare.

Diferența se adâncește după o termoizolare, mai ales la blocurile reabilitate. Anvelopa devine mai etanșă, schimbul pasiv de aer scade, iar comportamentul de dinainte nu mai ajunge. Agenția germană cere explicit ajustarea obiceiului de aerisire după o reabilitare energetică. De aici vine, cel mai des, mucegaiul apărut după termoizolare.

Când higrometrul rămâne peste 60 la sută deși aerisești de trei ori pe zi, problema a depășit fereastra. Atunci intră în discuție un ventilator de evacuare în baie. Urmează grilele de aer proaspăt din ramele ferestrelor sau o instalație cu recuperare de căldură. Alegerea cere un calcul de debit, nu o recomandare de pe internet.

Ce nu rezolvă aerisirea

Aerisirea casei iarna are și limite. Trei lucruri merită spuse limpede, fiindcă se cumpără des degeaba.

Un dezumidificator scade umiditatea din aer, dar el nu încălzește peretele. Pe o punte termică severă, el amână mucegaiul fără să-l oprească.

Uscatul rufelor în casă anulează două aerisiri. Dacă nu ai unde altundeva, deschide larg fereastra camerei respective și ține ușa închisă.

Aerisirea de la prânz în pivniță strică vara mai mult decât ajută. Aerul cald și umed condensează pe pereții reci. Iarna, în schimb, pivnița se poate aerisi la orice oră.

Surse

Lasă un comentariu