Termopane care lasă curent: ce reglezi și ce schimbi

Prima noapte sub zero scoate la iveală ce a stat ascuns toată vara. Treci pe lângă geam și simți aerul rece pe dosul mâinii, deși fereastra e închisă și are zece ani, nu treizeci. Despre termopane care lasă curent circulă un singur sfat, repetat în fiecare octombrie: ia o cheie imbus și întoarce camele în „poziția de iarnă”. Sfatul rezolvă o parte din cazuri, strică o altă parte, iar pe restul nici nu le atinge. Sare peste singura întrebare care contează la început.

Întrebarea e pe unde intră aerul. Sunt trei linii posibile, iar fiecare cere altceva. Reglajul lucrează doar pe una dintre ele.

Cele trei trasee pe care termopane care lasă curent trag aer rece: rostul de montaj, falțul cu garnitura, bagheta de geam

Întâi desparți cerceveaua de rostul de montaj

Aerul poate veni din falț, linia pe care cerceveaua se închide peste garnitură. Poate veni din rostul de montaj, spațiul dintre toc și zidărie, ascuns sub glaf și sub pervaz. Sau poate veni pe conturul baghetei care ține geamul. Trei locuri, trei meserii diferite.

Separarea se face cu un bețișor de tămâie sau o lumânare, cu fereastra închisă și cu ușa camerei deschisă. Plimbi fumul încet, întâi pe linia dintre toc și tencuială, de jur împrejur, inclusiv sub pervaz. Apoi pe linia dintre toc și cercevea. La final pe conturul baghetei. Unde fumul se culcă sau se rupe, acolo trece aer.

Dacă fumul reacționează pe linia tocului cu tencuiala, feroneria e nevinovată. Rostul s-a tasat sau spuma a fost tăiată și lăsată descoperită, iar niciun reglaj nu schimbă ceva acolo. Dacă reacționează pe conturul baghetei, geamul a fost baghetat fără garnitură continuă. Abia dacă reacționează pe linia tocului cu cerceveaua ai problema pe care o rezolvă reglajul și garnitura de falț. Ordinea e aceeași cu cea din termoizolația casei, unde contează ce iei primul: întâi afli unde pierzi, apoi cumperi.

Testul cu foaia de hârtie, făcut ca la carte

Tămâia spune pe ce linie. Hârtia spune în ce punct, iar punctul decide dacă se reglează sau se schimbă ceva.

Metoda nu e un truc de pe internet. MACO, unul dintre marii producători de feronerie din Europa Centrală, o trece explicit în instrucțiunile pentru utilizator, printre verificările garniturii: „completeness, function (paper test, incense stick test), elasticity and deformations” (MACO, instrucțiuni pentru utilizatorul final). Deci chiar producătorul recomandă hârtia și tămâia, nu mâna pusă pe geam.

Se face așa. Iei o fâșie de hârtie obișnuită, lată cât două degete. O pui între cercevea și toc, închizi fereastra complet, cu mânerul coborât, apoi tragi. Dacă iese fără rezistență, acolo garnitura nu apasă. Dacă iese greu sau se rupe, acolo apasă.

Repeți din 20 în 20 de centimetri, pe tot conturul, și notezi unde a ieșit ușor. Harta care rezultă spune aproape totul:

iese ușor într-un singur punct, restul ține — garnitură tăiată, crăpată sau ieșită din canal acolo;
iese ușor pe o latură întreagă, de obicei cea cu mânerul, și cu atât mai ușor cu cât cobori — cerceveaua a căzut pe diagonală;
iese ușor peste tot, uniform — garnitura și-a pierdut elasticitatea, sau presiunea e lăsată la minimum;
nu iese nicăieri, dar tot simți curent — nu falțul e de vină, întoarce-te la tămâie.

Clasa ferestrei nu e vinovată, și se poate arăta cu cifre

Aici intervine o confuzie care costă bani. Senzația de curent nu înseamnă că ai cumpărat o fereastră proastă.

Etanșeitatea la aer se clasifică după EN 12207, în patru clase. Încercarea se face după EN 1026, iar valorile se raportează la o presiune de referință de 100 Pa. Tabelul e publicat de institutul de încercări PfB din Rosenheim (PfB Rosenheim), iar un producător italian de tâmplărie dă aceleași valori pe arie, deci cifrele converg din două surse independente (Diquigiovanni).

clasa	pe m² de fereastră	pe m de rost deschis	presiune maximă de încercare
1	50 m³/h	12,5 m³/h	150 Pa
2	27 m³/h	6,75 m³/h	300 Pa
3	9 m³/h	2,25 m³/h	600 Pa
4	3 m³/h	0,75 m³/h	600 Pa

O precizare, fiindcă sursele nu spun exact același lucru: PfB nu tipărește presiunea maximă pentru clasa 4, iar cei 600 Pa din ultimul rând vin din a doua sursă. Restul valorilor sunt identice. De la clasa 3 la clasa 4 debitul scade de trei ori, iar între clasa 1 și clasa 4 raportul ajunge la aproape șaptesprezece.

Acum ia ce scrie în declarațiile de performanță ale tâmplăriei vândute la noi. ADF PROD din Piatra Neamț declară pentru ferestrele din PVC, pe SR EN 14351-1, permeabilitate la aer clasa 4, etanșeitate la apă E1500 și rezistență la vânt C5 (declarație de performanță). Eliplast Product, din satul Brătila, comuna Helegiu, județul Bacău, declară tot clasa 4 la aer, dar E750 la apă și C2/A4 la vânt (declarație de performanță). Două fabrici, două județe, valori diferite la apă și vânt, dar aceeași clasă la aer.

În Republica Moldova pragul e scris direct în cerință, nu lăsat la alegerea furnizorului. Specificațiile tehnice minime ale Centrului Național de Eficiență Energetică cer ca „permeabilitatea la aer să corespundă la clasa 4, sau mai bine” (CNED, Chișinău). Tot acolo: etanșeitate la apă clasa 7A, transmitanță de cel mult 1,5 W/(m²·K) și profil cu minimum cinci camere.

Tradus în litri de aer, pentru o fereastră de 1,20 × 1,40 m: aria e 1,68 m², iar rostul deschis măsoară 2 × (1,20 + 1,40) = 5,20 m. Criteriul pe arie dă 3 × 1,68 = 5,04 m³/h. Criteriul pe rost dă 0,75 × 5,20 = 3,90 m³/h. Decide cel mai strict, adică 3,90 m³/h. Asta înseamnă puțin peste un litru de aer pe secundă, și numai la 100 Pa, o presiune care înseamnă vânt serios, nu o seară liniștită.

Un amănunt care nu apare nicăieri, dar iese din aceleași două formule. Cele două criterii se egalează exact la o fereastră pătrată cu latura de 1 m, unde amândouă dau 3,00 m³/h. Sub latura asta decide aria, peste ea decide lungimea rostului.

Pentru căldură se folosește constanta din DIN EN 12831-1. Produsul dintre densitatea și căldura specifică a aerului se ia 0,34 Wh/(m³·K) (metoda de calcul). La 22 °C înăuntru și −10 °C afară iese 0,34 × 3,90 × 32 ≈ 42 W. Patruzeci și doi de wați, la presiune de furtună, de la o fereastră aflată la limita celei mai bune clase.

Concluzia e simplă și incomodă. Dacă simți curent, fereastra nu mai e în starea în care a fost încercată. S-a mutat ceva, nu s-a cumpărat prost.

Cât mișcă, de fapt, reglajul la termopane care lasă curent

Aici se vede de ce „poziția de iarnă” e vândută mult peste ce poate.

Cursele de reglaj declarate de Roto și MACO pentru termopane care lasă curent, comparate în milimetri

Documentul Roto de utilizare, întreținere și siguranță dă cifre pe fiecare punct (Roto). Camele E și P se reglează cu ± 0,8 mm la o rotire de 90°. Cama V trece prin pozițiile de ± 0,2, ± 0,4, ± 0,6 și ± 0,8 mm, pornind de la „0 = Original position”. Lagărul de colț dă ± 0,5 mm pe presiunea de garnitură, +1,5 / −1,0 mm pe înălțime și +2,0 / −1,5 mm pe lateral.

MACO dă același ordin de mărime (MACO, instrucțiuni de întreținere și reglaj). Reglajul fin de la pivot merge ± 0,8 și ± 0,5 mm. Plăcile de închidere au ± 0,55 și ± 0,75 mm. Presiunea de garnitură la foarfecă are +1 / −2,5 mm, iar înălțimea cercevelei +3 / −5 mm.

Doi producători, aceeași concluzie. Tot ce face cama de presiune, între poziția cea mai slabă și cea mai strânsă, încape sub 2 mm. Pe presiunea de garnitură propriu-zisă, la Roto, e un milimetru în total.

De aici iese pragul după care lucrează un om care face asta zilnic. Măsoară jocul dintre cercevea și toc, sus și jos, pe latura cu mânerul. Dacă diferența dintre capete depășește cursa camei, nu ai ce compensa de acolo. Cerceveaua trebuie ridicată din lagăr, iar asta e altă operație. Reglajul de presiune corectează o garnitură care apasă prea slab uniform, nu o cercevea căzută.

MACO pune și o limită care nu se negociază. Șurubul de reglaj „must not protrude more than a maximum of 1 mm”, iar cerceveaua „may only be lowered to the third notch and/or to the red mark, otherwise the sash can fall out”. O cercevea de termopan cântărește destul cât să nu vrei s-o verifici empiric.

Când garnitura e cauza și ce se schimbă

La termopane care lasă curent uniform, pe tot conturul, garnitura e prima suspectă. Moare lent, deci nimeni nu prinde ziua în care a murit.

Verificarea e tactilă, nu vizuală. Apeși cu unghia profilul de cauciuc, pe mai multe laturi. Una sănătoasă revine la formă; una obosită păstrează urma câteva secunde sau rămâne turtită de tot. Se verifică și continuitatea pe tot conturul, și colțurile, unde garnitura se desface prima dată.

Îngrijirea e mai strictă decât s-ar crede. Numai agenți de curățare blânzi, fără acetonă, diluant nitro, alcooli, acizi sau baze. Se tratează „around once a year” cu vaselină, talc sau siliconi lichizi, iar la curățare „repeated and vigorous rubbing must be avoided”. Roto cere lubrifiere cu ulei fără acizi și fără rășini, plus agenți neutri, diluați, aplicați cu lavetă moale.

La intervale, cele două surse diferă, iar diferența merită păstrată, nu netezită. MACO cere inspecția la 6–18 luni după montaj, apoi din 3 în 5 ani la locuințe. În zonele de coastă, pe o fâșie de 10 km, intervalul scade la 3 ani. Separat, cere ca mânerul să fie acționat cel puțin o dată pe lună. Roto cere verificare cel puțin anuală, iar la școli și hoteluri din șase în șase luni. Nu e o contradicție de corectat, ci diferența dintre doi producători care își cunosc produsul.

Schimbarea garniturii de falț se face pe lungime, dintr-un colac de profil potrivit canalului. Nu cu bandă autoadezivă lipită peste. MACO notează detaliul pe care amatorii îl ratează: la montare, talcul sau amidonul de cartofi ajută profilul să alunece în canal. Fără asta cauciucul se întinde la tragere, apoi se contractă în câteva săptămâni și lasă colțurile descoperite. Adică exact defectul pe care voiai să-l repari.

Ce nu funcționează

Patru soluții revin în aproape orice discuție despre termopane care lasă curent. Niciuna nu ține.

Banda izolatoare lipită peste garnitura existentă. Adaugă grosime într-un falț calculat la milimetru. Mânerul se închide mai greu, iar presiunea suplimentară se duce în feronerie, nu în etanșare. Roto trece în tabelul de defecte situația inversă: când mânerul se mișcă greu, se reduce presiunea de garnitură.

Întoarcerea camelor pe „iarnă” în fiecare toamnă. Camele sunt proiectate să stea în poziția reglată de montator. Rotirea repetată le uzează lăcașul, iar când lăcașul s-a rotunjit poziția nu mai ține deloc. În plus, cum arată cifrele de mai sus, câștigul maxim e sub un milimetru de apăsare.

Siliconul tras pe conturul cercevelei. Lipește cerceveaua de toc. Prima deschidere smulge garnitura sau rupe stratul în fâșii, care apoi strâng praf și țin umezeala în falț. MACO cere fix opusul: falțul să fie ventilat, ca să nu stea în umezeală și condens.

Etanșarea totală, fără nimic în schimb. Aici e capcana cea mai scumpă. Specificația moldovenească citată mai sus nu lasă loc de interpretare: înlocuirea ferestrelor „trebuie obligatoriu să fie combinată cu măsuri care să asigure o ventilare adecvată” a tuturor încăperilor. MACO ajunge din altă parte la aceeași concluzie și descrie supapele ascunse în falț, pentru ventilare minimă independentă de utilizator, cu scopul declarat de protecție împotriva umezelii și mucegaiului. O casă în care ai astupat ultimul traseu de aer nu devine caldă, ci umedă. Aburul se adună pe partea cea mai rece a camerei, adică pe geam. Dacă ai deja condens pe geamuri iarna, rezolvă întâi ventilarea și abia apoi strânge garniturile.

Unde se oprește ce poți face singur la termopane care lasă curent

Partea asta e de spus direct, pentru că presa de consum o ocolește.

Poți face singur, fără nicio rezervă:

testul cu tămâia, pe cele trei linii;
testul cu hârtia, din 20 în 20 de centimetri;
verificarea elasticității garniturii și a colțurilor;
curățarea și tratarea ei o dată pe an;
acționarea mânerului cel puțin lunar;
controlul rostului de montaj și al pervazului.

Ce spun producătorii despre restul e însă fără echivoc. MACO scrie că reglajele de feronerie „may ONLY be undertaken by a certified specialist, and NEVER by the end user”. Roto scrie că reglarea componentelor „may only be carried out by authorised and qualified personnel”, iar lucrările la pivoți, cărucioare și balamale aparțin unei firme specializate. Nu e o formulă de avocat. Cerceveaua atârnă în două puncte, iar instrucțiunea despre a treia crestătură există pentru că se poate și altfel.

Practic, rămâne să ajungi la firmă cu harta în mână, nu cu „trage curent”. Spui că hârtia iese liber pe latura cu mânerul, de la mijloc în jos, și că tămâia nu reacționează la rost. Discuția se mută atunci de pe presupuneri pe măsurători. Aceeași logică se aplică și la ușa de intrare care pierde căldură, unde pragul și contraplăcile adaugă încă două puncte de reglaj.

Ce rămâne neverificat

Separ ce am calculat de ce doar presupun.

Cifra de 42 W e reală, dar numai la condiția de încercare de 100 Pa. La diferențele de presiune dintr-o zi obișnuită, de ordinul câtorva pascali, debitul scade mult. Raportul dintre cele două depinde de un exponent de curgere măsurat pe fereastra respectivă, iar o valoare publicată pentru tâmplăria vândută în România nu am găsit. Deci nu dau un număr pentru condiții normale. Rămâne doar atât, cu certitudine: o fereastră aflată în clasa declarată nu produce curentul pe care îl simți cu mâna.

Nu am găsit publicat, nici la Roto, nici la MACO, un prag numeric pentru comprimarea corectă a garniturii de falț. Adică exact cifra care ar transforma testul cu hârtia într-o măsurătoare. Ambele trimit la specialistul care cunoaște sistemul. Până apare un asemenea prag într-o fișă publică, harta cu hârtia rămâne o metodă de localizare, nu una de măsurare.

Intervalele de mai sus sunt ale celor doi producători de feronerie. Profilul de PVC și pachetul de geam au documentele lor. Iar dacă fereastra e în garanție, decide documentul firmei care a montat-o, nu articolul ăsta.