Calorifere reci sus sau jos: aerisire și echilibrare

Un specialist care intră într-o casă cu calorifere reci nu începe cu lista cauzelor. Începe cu mâna pe tablă, pentru că locul în care caloriferul e rece restrânge diagnosticul la o singură ramură din patru. Cele patru ramuri cer lucruri complet diferite, iar trei din patru nu se rezolvă cu aerisire. Ordinea de mai jos e ordinea în care se verifică pe teren, nu o enumerare.

Înainte de orice, presiunea trebuie să fie în intervalul cerut de manualul aparatului tău. Dacă nu e, problema e în altă parte și se tratează separat, în ghidul de diagnostic al centralei după simptom.

Testul cu mâna: unde e rece decide tot ce urmează

Se face cu instalația pornită de ceva vreme, nu în primele minute după aprindere. Palma trece pe toată suprafața, de jos în sus, pe fiecare corp din casă. Rezultatul se notează pe hârtie. Patru tipare acoperă aproape toate cazurile de calorifere reci dintr-o locuință obișnuită.

Rece sus și cald jos înseamnă aer adunat în partea de sus. Rece jos și cald sus înseamnă depuneri pe fund, iar apa trece doar pe deasupra lor. Un singur calorifer rece pe toată suprafața, într-o casă în care restul merg, trimite la robinetul lui. Caloriferele reci doar la capătul traseului, cele mai depărtate de pompă, arată dezechilibru hidraulic.

Distincția asta nu e cosmetică. Majoritatea oamenilor care au calorifere reci încep cu cheia de aerisire. Dacă e rece jos, pierzi apă și timp degeaba. Simptomul rămâne exact la fel a doua zi.

Calorifere reci sus: aerul, și ordinea în care îl scoți

Aerul urcă, deci se strânge în punctul cel mai înalt al corpului de încălzire. De asta producătorii livrează ventilul de aerisire ca accesoriu de fabrică, montat pe colțul de sus, iar cheia vine în ambalaj.

Instrucțiunile de utilizare pentru radiatoarele panou din oțel distribuite de Romstal, București, spun exact cât se ține deschis: „desfaceţi ventilul aerisitorului pentru a evacua complet aerul din radiator, până începe să curgă apă din acesta” (instrucțiuni radiatoare panou). Același document cere ca după operație cheia să fie scoasă, iar la capitolul de limite dă presiunea maximă de lucru 10 bari și temperatura maximă 120 °C.

Pe teren procedura are cinci pași, în ordinea asta:

1. oprește pompa de circulație și lasă instalația liniștită câteva minute, ca bulele să urce;
2. pregătește un vas și o cârpă sub ventil, pentru că iese apă, nu doar aer;
3. deschide ventilul încet, până la sfârâit, și ține-l deschis până curge apă continuu, fără pauze;
4. închide, apoi treci la următorul calorifer;
5. la final citește manometrul și completează, dacă a scăzut sub pragul din manual.

Ordinea între corpuri contează mai puțin decât se crede, însă are o logică. Pornești de la cel mai apropiat de cazan și termini cu cel mai înalt și mai depărtat. Aerul împins din primele se adună în ultimele. Dacă sunt mai multe niveluri, ultimul aerisit e cel de la etajul de sus.

Presiunea scade după aerisire, iar asta e normal. Dacă scade din nou în zilele următoare, aerul nu era cauza, ci efectul: apa pleacă pe undeva și trage aer la loc. Atunci se citește de ce scade presiunea și ce se verifică în ordine, nu se mai aerisește a treia oară.

Calorifere reci jos: nămolul, pe care aerisirea nu-l mișcă

Partea de jos rece, cu partea de sus caldă, arată un strat de depuneri care ocupă volumul inferior. Apa caldă trece pe deasupra lui. Caloriferul dă o fracțiune din ce poate, iar ventilul de aerisire nu are nicio treabă cu asta. Sunt singurele calorifere reci pe care aerisirea nu doar că nu le ajută: scoate apă degeaba și lasă presiunea mai jos.

Cauza cea mai frecventă e golirea instalației vara, exact ce nu trebuie făcut. Instrucțiunile citate mai sus sunt categorice: „Pentru prevenirea coroziunii, nu trebuie golită apa din interiorul radiatorului.” În perioada în care încălzirea nu merge, documentul cere închiderea robineților de intrare și ieșire ai radiatorului, cu apa înăuntru. Tot acolo se interzice apa termală și apa cu conținut excesiv de acizi.

Diferența față de aer se simte și la greutate: un calorifer cu nămol pe fund e vizibil mai greu decât unul gol pe aceeași dimensiune. Verificarea se face la demontare, nu din mers.

Reparația nu e o operație de proprietar. Se demontează caloriferul și se spală separat, ori se spală întreaga instalație sub presiune, de către cineva cu echipamentul potrivit. Dacă depunerile s-au adunat în mai multe corpuri deodată, cauza e în apa din instalație și în completările repetate, nu în caloriferul acela.

Un singur calorifer rece, când restul casei merge

Aici lista e scurtă și se parcurge în cinci minute. Capul termostatic blocat e primul suspect, mai ales după o vară întreagă în aceeași poziție. Se scoate capul și se apasă tija cu degetul. Dacă tija nu revine singură, e înțepenită. Robinetul de pe tur închis, sau pe o poziție prea strânsă, e al doilea suspect. Al treilea lucru de verificat e sensul de curgere, pentru că robinetele se fac și în variantă pentru curgere inversă: turul trebuie să intre pe unde cere fișa corpului.

Dacă toate acestea sunt în regulă și camera rămâne rece cu caloriferul fierbinte, caloriferul nu e vinovat: pierderile de căldură ale camerei depășesc puterea lui. Atunci discuția se mută la cât se pierde prin anvelopă și ce izolezi primul.

Calorifere reci la capătul coloanei: echilibrarea, cu cifre

Ăsta e cazul în care apa alege drumul ușor. Caleffi descrie legea într-o formă simplă: Δp = Z · G², unde Z e caracteristica circuitului și G debitul. Pentru instalații reale, raportul măsurat experimental e Δp = Z · G^1,9 (raport tehnic Caleffi, echilibrare dinamică). În exemplul lor cu opt corpuri, alimentarea corpului cel mai depărtat la debitul nominal urcă debitul total de la 2640 la 3740 l/h, adică plus 42%, iar primul corp primește de 1,81 ori cât îi trebuie. Documentul spune direct: cu cât corpul e mai depărtat, cu atât supra-debitul pe cele apropiate e mai mare.

Soluția nu e pompa mai mare. E strangularea controlată a corpurilor apropiate, ca să rămână presiune și pentru caloriferele reci de la capăt. Robinetele cu presetare fac exact asta, iar poziția nu se alege din ochi.

Calculul are doi pași și se verifică pe hârtie. Debitul cerut de un calorifer rezultă din puterea lui și din răcirea proiectată: G = Q ÷ (c · Δt), cu c = 4187 J/(kg·K). Pentru un corp de 0,7 kW și o răcire de 20 K ies 700 ÷ (4187 × 20) = 0,00836 kg/s, adică 30,1 l/h. Al doilea pas traduce debitul în poziție de robinet, prin kv, care e debitul în m³/h la o cădere de presiune de 1 bar: kv necesar = G ÷ √Δp. Cu o cădere de 1 m coloană de apă pe robinet, adică 0,0981 bar, iese 0,0301 ÷ √0,0981 = 0,096 m³/h.

Fișa tehnică românească a robinetelor Danfoss RA-N dă pentru RA-N 15 valorile kv pe pozițiile 1–7: 0,04, 0,09, 0,16, 0,25, 0,36, 0,43 și 0,52, iar complet deschis 0,73 (fișa tehnică RA-N, ediția 2026.02). Poziția 2, cu kv 0,09, e ultima care nu depășește cerutul: dă 28,2 l/h. Poziția 3 ar trimite 50,1 l/h, cu 66% peste necesar, și exact surplusul acela lipsește caloriferelor de la capăt. Danfoss ajunge în fișa lui, pentru aceleași date de pornire, tot la poziția 2 — calculul de mai sus reproduce recomandarea producătorului, nu o contrazice.

Două limite din aceeași fișă merită reținute. Căderea de presiune pe robinet nu ar trebui să treacă de 30–35 kPa, adică 3–3,5 m coloană de apă, altfel instalația începe să fluiere; presiunea diferențială maximă admisă e 0,6 bar. La instalațiile monotubulare presetarea nu se folosește deloc, iar robinetul se lasă pe N. Catalogul tehnic Vogel&Noot pentru radiatoare panou cere același lucru la sistemele monotubulare și limitează un astfel de circuit la 10 kW, la Δt de 20 K și tur de 90 °C (catalog tehnic I/2010 RO).

Unde presiunea diferențială variază mult, robinetul singur nu ajunge. Documentația Danfoss pentru optimizarea consumului descrie două unelte în plus. Regulatorul ASV-PV lucrează pe un interval de 0,05–0,25 bar și vine setat din fabrică la 0,1 bar. Robinetele cu limitare de debit încorporată țin debitul între 25 și 135 l/h (Danfoss, optimizarea consumului, ed. 2023.03). Aceeași broșură anunță pe copertă o reducere de până la 23% a consumului; cifra e a producătorului, pe sisteme complete, și nu se poate verifica dintr-un apartament.

În bloc, pe distribuție verticală, vinovata e coloana

În apartament, pârghiile de mai sus există doar parțial. O prezentare a unui expert energetic din Chișinău, din 2018, dă cifra: peste 85% din blocurile conectate la Termoelectrica au distribuție verticală, pe coloane. Căldura se împarte inegal pe verticală. Etajele de sus se supraîncălzesc, cele de jos rămân reci (soluții tehnico-economice, Primăria Chișinău).

Cifrele măsurate acolo pe o coloană: intrare 74 °C, ieșire 42 °C, adică o răcire de 32 K. Cu o cameră la 20 °C, diferența medie de temperatură pe calorifer iese (74 + 42) ÷ 2 − 20 = 38 K. Față de cei 50 K din catalog, asta înseamnă circa 70% din puterea nominală pentru un corp alimentat din coloana aceea, calculat cu formula din secțiunea următoare. Documentul propune și coeficienți de corecție pe etaj pentru repartiția facturii: 0,85 la etajul 1, 0,9 la 2, 1,0 între 3 și 6, 1,1 la 7 și 1,2 la 8.

Atenție la statutul sursei: e o prezentare de expert, nu un normativ, iar coeficienții sunt propunerea autorului. Cifra de 85% și măsurătorile pe coloană rămân totuși un indiciu bun despre ce se întâmplă într-un bloc din zonă.

Practic, într-un apartament cu calorifere reci la etajele de jos, aerisirea și robinetul propriu nu repară un dezechilibru de coloană. Reglajul se face în subsol, pe coloane, de administrator sau de operatorul termic. Cererea se depune în scris, cu temperaturile măsurate pe tur și pe retur la tine.

Cât ar trebui să dea caloriferul: diferența de temperatură și catalogul

Puterea scrisă pe eticheta unui calorifer nu e puterea lui în casa ta. Catalogul Vogel&Noot pentru radiatoare panou o spune pe prima pagină de date: măsurarea se face conform EN 442, la regimul de referință 75/65/20 °C, cu o diferență medie de temperatură ΔTS = 50 K.

Conversia la alt regim se face cu Φ = ΦS × (ΔT ÷ ΔTS)^n, unde n e constanta radiatorului. Tabelele din catalog dau valori între 1,274 și 1,357, iar textul precizează că s-a lucrat cu o medie de 1,3. Exemplul lor: la 50/40/20 °C factorul de corecție e 2,50, deci o sarcină de 1000 W cere un radiator de 2500 W la 75/65/20. Formula verifică exemplul. Diferența medie la 50/40/20 e (50 + 40) ÷ 2 − 20 = 25 K, iar (50 ÷ 25)^1,3 = 2,46. Asta e la 1,5% de valoarea din tabel. Cu capetele intervalului lui n ies 2,42 și 2,56, deci cifra din catalog cade înăuntru.

Concluzia practică e neplăcută, dar utilă: dacă instalația lucrează la temperaturi joase, caloriferele existente dau mult mai puțin decât scrie pe ele, fără să fie defecte. Aceeași sursă mai notează un detaliu mărunt cu efect real — scoaterea măștilor de protecție crește puterea cu circa 5%.

Pentru încălzirea în pardoseală logica e alta și se tratează separat, în de ce nu încălzește uniform pardoseala.

Ce nu funcționează

Mărirea vitezei pompei e prima tentație și cea mai scumpă greșeală. Debitul suplimentar merge tot pe drumul ușor, pentru că Δp = Z · G² nu se schimbă. Corpurile apropiate primesc și mai mult, iar rezultatul e același: calorifere reci tot la capătul traseului. Peste 30–35 kPa pe robinet apare și fluieratul, pe care îl iei apoi drept defecțiune separată.

Aerisirea repetată, săptămână de săptămână, nu e întreținere. Dacă aerul se adună mereu, intră de undeva, iar aerisirea nu face decât să scadă presiunea și să aducă apă proaspătă cu oxigen, care accelerează coroziunea.

Golirea instalației pe vară „ca să nu stea apa” produce exact depunerile de la secțiunea a treia. Documentul producătorului interzice explicit golirea radiatorului.

Un cap termostatic nou pe un robinet fără presetare nu echilibrează nimic. Reglează temperatura camerei, nu debitul proiectat, iar într-o instalație dezechilibrată capul de la capătul traseului stă deschis permanent fără să obțină mai multă apă.

Închiderea caloriferelor din camerele nefolosite, ca să „rămână mai mult” pentru restul, funcționează doar până la un punct. Centrala vede o instalație cu mai puține corpuri, atinge temperatura de tur mai repede și intră în cicluri scurte. Pocniturile care apar atunci au cauza lor, tratată în ce înseamnă fiecare zgomot din calorifere și țevi.

Înlocuirea caloriferelor reci cu altele noi, fără să fi măsurat nimic, repară rar ceva. Corpul nou primește același debit insuficient ca predecesorul lui.

Unde se oprește ce poți face singur

Patru operații sunt ale proprietarului: aerisirea, citirea manometrului, deblocarea unui cap termostatic și notarea temperaturilor pe tur și pe retur. Presetarea robinetelor pe baza unui calcul de debit, spălarea sub presiune a instalației și reglajul coloanelor în subsolul blocului nu sunt.

Un lucru merită spus clar, pentru că textul ăsta nu-l poate acoperi: nu există aici nicio cifră de preț. Tarifele se schimbă fără anunț și diferă mult între localități, iar un ordin de mărime copiat de pe un site nu e un buget. Cere oferta la doi-trei instalatori din localitatea ta. Pune în cerere ce ai măsurat, nu simptomul. „Calorifere reci la ultimele două corpuri de pe traseu, tur 70 °C, retur 65 °C la corpul rece” aduce un răspuns mult mai precis decât „nu se încălzește”.

Partea bună e că o trecere cu mâna pe toate corpurile și un carnet lămuresc singure o bună parte din cazurile de calorifere reci. Pentru restul ajungi la telefon știind deja ce să întrebi.

Surse

Cifrele din articol vin din următoarele documente, fiecare deschis și citit:

1. Fișa tehnică Danfoss RA-N, robinete de radiator cu presetare integrată, ediția în română, 2026.02 — valorile kv pe pozițiile 1–7, limitele de presiune și de temperatură, pragul de zgomot de 30–35 kPa și exemplul de dimensionare care dă poziția 2.
2. Danfoss, „Optimizarea consumului de energie în sistemele de încălzire”, ediția 2023.03 — regulatorul de presiune diferențială ASV-PV, 0,05–0,25 bar, setat din fabrică la 0,1 bar; limitarea debitului între 25 și 135 l/h.
3. Caleffi, raport tehnic „Dynamic Balancing of Hydronic Systems” — legea Δp = Z · G² și exemplul cu opt corpuri, în care alimentarea corpului cel mai depărtat la debit nominal urcă totalul cu 42%.
4. Vogel&Noot, „Radiatoare panou. Catalog tehnic I/2010 RO” — regimul de referință EN 442, constanta radiatorului, factorii de corecție și limitele sistemelor monotubulare.
5. Instrucțiuni de utilizare și întreținere, radiatoare panou din oțel, Romstal, București — procedura de aerisire, interdicția de golire a apei pe vară și limitele de presiune și temperatură.
6. Sergiu Ungureanu, „Soluții tehnico-economice pentru clădirile cu sistem vertical”, Chișinău, 2018, pe site-ul Primăriei Chișinău — ponderea distribuției verticale, coloana măsurată și coeficienții pe etaj. Prezentare de expert, nu normativ.