Probleme de instalații sanitare: ordinea verificărilor

Probleme de instalații sanitare înseamnă trei lucruri complet diferite. Fiecare cere alt prim gest. Apa care pleacă acum cere robinetul de branșament, închis pe loc. Presiunea slabă cere un manometru. Apa care lasă depuneri cere un buletin de analiză.

Un instalator cu experiență nu începe deci cu lista cauzelor. El începe cu întrebarea care desparte cele trei ramuri, pentru că primul instrument diferă la fiecare. Dacă ramura e greșită, atunci și ora următoare e pierdută.

Ordinea de mai jos e cea pe care o urmează el, cu pragurile care decid între pași.

Probleme de instalații sanitare: cele trei ramuri de diagnostic și primul instrument al fiecăreia

Probleme de instalații sanitare: prima întrebare care desparte cazurile

Întrebarea e simplă: pleacă apă fără ca tu să o folosești?

Un „da” mută totul pe cantitate și pe timp, iar instrumentul devine contorul. Un „nu”, urmat de reclamația „curge slab”, cere în schimb manometrul. Apa care curge bine, dar lasă piatră pe baterii, trimite la duritate.

Primul gest din ramura întâi rămâne însă același, oriunde: robinetul de închidere. În apartament el stă de obicei în ghena de lângă baie, imediat după contor. La casă stă în căminul de branșament, la limita de proprietate. Caută-l acum, nu când curge tavanul, și verifică dacă se mai învârte.

Rețeaua ta începe după contor. Rețeaua interioară face parte din imobil, scrie operatorul din Capitală, deci reparația e a proprietarului (ghidul Apa Nova București). La bloc, răspunderea se stabilește după unde e defectul, nu după cine a sunat.

Testul cu contorul, făcut ca la carte

Multe probleme de instalații sanitare se văd întâi pe factură, nu pe perete. Testul care le prinde durează o noapte și nu cere nicio unealtă.

Seara, aștepți să se umple rezervoarele mașinii de spălat și ale vasului de WC. Apoi oprești tot: robinete, dușuri, orice consumator. Citești indexul contorului și te uiți la rotița de fiabilitate, roata mică de pe cadran. Dacă ea se mișcă cu totul închis, atunci pierderea există deja, iar dimineața doar o vei măsura. Dimineața citești din nou, înainte să folosești apa.

Operatorul din Târgu Mureș dă ordinele de mărime pentru ce găsești. Un robinet care picură consumă în jur de 17 litri în 24 de ore. Un vas de WC care pierde ajunge la circa 40 de litri. O picătură pe secundă, de la robinet sau de la WC, duce la aproximativ 0,5 mc pe lună. Un fir de 3 mm poate însă trece de 26 mc pe lună (Aquaserv, pierderile ascunse).

De ce două tabele dau numere diferite

Ghidul Apa Nova dă alt set, pe diametrul fisurii din țeavă. La 0,5 mm pleacă 20 de litri pe oră. Un milimetru urcă la 58, iar doi milimetri la 190. Fisura de 3 mm ajunge la 489 de litri pe oră.

Cele două seturi nu se contrazic, fiindcă nu măsoară același lucru. Unul descrie un fir care se scurge dintr-un obiect sanitar. Celălalt descrie o fisură în țeavă, sub presiunea rețelei. Aceeași cifră de 3 mm dă deci rezultate foarte diferite, după cum apa iese liber sau împinsă.

Tabelul Apa Nova se verifică singur, iar asta îl face util. La 1 mm: 58 l/h × 24 h = 1.392 de litri, adică 1,4 mc pe zi, cât scrie în coloana următoare. Peste 30 de zile ies 42 mc, exact valoarea lunară din tabel.

Așa îți transformi propria citire într-un diagnostic. Împarți diferența de index, în litri, la numărul de ore cât a stat instalația închisă. Rezultatul în litri pe oră îți arată apoi rândul din tabel. Acolo citești cât de mare e gaura pe care o cauți.

Presiunea: ce măsori și de la ce prag te oprești

Un manometru cu racord de furtun se montează la robinetul mașinii de spălat sau la cel de grădină. Citești două valori, nu una.

Presiunea statică se citește cu toate robinetele închise. Presiunea dinamică se citește cu un robinet deschis complet. Diferența dintre ele spune unde stă problema. Dacă statica e bună, dar dinamica se prăbușește, atunci curgerea se strangulează undeva pe traseu.

Pragurile din normative

Normativul românesc fixează plafonul și recomandarea. La punctul 6.10, el cere maximum 6 bar pentru fiecare zonă de presiune. Tot acolo recomandă ca presiunea de utilizare să rămână sub 4 bar la baterii. Reductoarele se montează atunci la nivelurile de jos (normativ I 9-2022).

Pragul de jos vine dintr-o notă a aceluiași normativ. Când fișa tehnică a armăturii nu spune altceva, presiunea minimă de utilizare se ia între 1 și 1,5 bar. Pentru un vas de closet sub presiune sau o cabină de duș cu panel se recomandă 2,5 bar.

Normativul din Republica Moldova dă aceeași limită de sus și una explicită de jos. Punctul 6.7 cere cel mult 0,6 MPa la obiectul sanitar cel mai de jos. La cel mai de sus cere minimum 0,04 MPa, când fișa aparatului nu spune altceva (NCM G.03.03:2015). În bari, asta înseamnă 6 și 0,4. Două țări, același plafon: cifra nu e o părere de proiectant.

Ce spun producătorii

Producătorii dau praguri mai strânse, și nu identice. Un ghid Caleffi scrie că reductoarele se reglează de obicei între 1,5 și 3 bar. Reglajul din fabrică e 3 bar (ghid Caleffi). Manualul unui boiler electric Ariston cere reductor abia peste 5 bar (manual Ariston).

Declanșatorul pentru „montează reductor” stă deci între 4 bar, cât recomandă normativul, și 5 bar, cât cere producătorul. Ia-le ca pe un interval, nu ca pe un număr.

Parterul și ultimul etaj au probleme de instalații sanitare diferite

Diferența nu vine din țevi, ci din înălțime, iar cifra se calculează.

O coloană de apă de 1 bar are 10,2 m. Formula e h = p / (ρ·g), cu ρ = 1.000 kg/mc și g = 9,81 m/s². Din 100.000 Pa ies deci 100.000 / (1.000 × 9,81) = 10,19 m.

Un nivel de bloc are în jur de 2,8 m, adică 2,8 / 10,19 = 0,27 bar. Într-un bloc cu zece niveluri sunt 9 × 2,8 = 25,2 m între ultimul apartament și parter. Asta înseamnă 25,2 / 10,19 = 2,47 bar. Aceeași coloană poate avea atunci 0,4 bar sus și aproape 2,9 bar jos, fără ca nimic să fie defect.

De aici iese și limita zonării. Între minimul de 0,4 bar și plafonul de 6 bar încap 5,6 bar, adică 5,6 × 10,19 = 57 m. Împărțit la 2,8 m pe nivel, asta dă aproximativ 20 de niveluri într-o singură zonă de presiune.

Presiunea pe coloană și probleme de instalații sanitare pe niveluri diferite

Unde se mai pierde presiunea

Pe drum, presiunea scade în două locuri pe care nimeni nu le bănuiește. Contorul are propria pierdere admisă. Cel cu palete nu are voie să treacă de 0,05 MPa, iar cel cu turbină de 0,025 MPa. În coloană de apă, asta înseamnă 5,1 și 2,55 m (NCM G.03.03:2015, punctul 13.11).

Al doilea loc e viteza. Normativul I 9-2022 admite cel mult 2,0 m/s în clădirile de locuit, la punctul 12.6. O țeavă subdimensionată trece peste prag. Atunci apar zgomotul și căderea de presiune la al doilea robinet deschis.

Practic, asta îți spune unde să te uiți. Dacă un singur robinet curge slab, cauza e locală: aerator înfundat, racord flexibil strangulat, colțar pe jumătate închis. Când tot apartamentul curge slab, cauza stă înainte: contor, filtru, branșament sau coloană. La casă, soluția poate fi o pompă de presiune dimensionată corect, dar numai după ce măsurătoarea o cere.

Calcarul: legea dă un minim, producătorul dă o fereastră

Legea românească privind calitatea apei potabile trece duritatea la parametrii indicatori. Ea cere minimum 5 grade germane (Legea nr. 458/2002, republicată). Maxim nu există în tabel. Apa foarte dură e deci conformă, iar piatra de pe rezistență rămâne problema ta.

Unitățile se încurcă ușor, așa că merită trecute prin formulă. Un grad german înseamnă 10 mg CaO pe litru, iar un grad francez 10 mg CaCO₃ pe litru. Raportul maselor molare e 100,09 / 56,08 = 1,785. Un grad german face deci 1,785 grade franceze.

Manualul Ariston cere ca aparatul să nu funcționeze sub 12 grade franceze. Peste 25 recomandă dedurizator, cu duritatea reziduală ținută peste 15. Convertit: 12 °fH = 6,7 °dH, 25 °fH = 14,0 °dH, iar 15 °fH = 8,4 °dH. Minimul legal de 5 °dH înseamnă însă 8,9 °fH, adică sub pragul de 12 cerut de producător. O apă perfect legală poate sta deci în afara ferestrei aparatului.

Manualul nu e nici el unitar. El dă 12 grade franceze ca limită de funcționare și 15 ca prag sub care duritatea reziduală nu coboară. Ambele cifre apar în același document, așa că le folosești pe amândouă, cu 15 ca țintă de reglaj.

Duritatea rețelei tale nu se ghicește din articol. Cere operatorului buletinul recent pentru strada ta, fiindcă valoarea diferă de la o sursă la alta în același oraș. Până atunci, piatra albă care se formează repede pe sită e un indiciu, nu o măsurătoare. Când boilerul face zgomot sau încălzește greu, duritatea e prima verificare.

Ce nu funcționează

Patru soluții cumpărate des degeaba la probleme de instalații sanitare, cu motivul tehnic:

  • Pompă de presiune pentru o presiune care nu e mică. Statica arată 3 bar, dar numai un robinet curge slab. Cauza e atunci pe ultimul metru. Pompa amplifică zgomotul și uzura, fără să rezolve strangularea.
  • Reductor montat în fața boilerului, fără vas de expansiune. Ghidul Caleffi explică mecanismul. Reductorul se închide corect, apa se încălzește și se dilată, iar presiunea din aval urcă peste valoarea reglată. Supapa de siguranță începe atunci să picure. Reparația e vasul de expansiune între reductor și boiler, nu o supapă nouă.
  • Dedurizator reglat „cât mai moale”. Producătorul cere duritate reziduală peste 15 grade franceze. Legea pune și ea un minim, de 5 grade germane. Apa prea moale atacă instalația în loc să o protejeze.
  • Bandă sau silicon peste o îmbinare care picură. Proba de etanșeitate se face la 1,5 ori presiunea de regim, dar nu sub 6 bar. Ea ține minimum 20 de minute, fără nicio scădere (I 9-2022, punctul 21.3). O îmbinare care nu trece proba nu e reparată, ci amânată.

Un amănunt din aceeași zonă merită spus separat. Mirosul nu e o problemă de presiune: gazele vin din sifoane și din coloana de canalizare, iar traseul de diagnostic e complet altul.

Limita de competență și proba care încheie lucrarea

Unele probleme de instalații sanitare se rezolvă fără instalator. Măsurătoarea de presiune și testul cu contorul le faci singur. Schimbarea unei garnituri la un robinet care picură intră tot acolo, cu apa oprită.

Dincolo de ele începe lucrarea de instalator. Acolo intră înlocuirea unei porțiuni de coloană, montarea unui reductor cu manometru și intervenția pe branșament. Cere atunci proba de presiune ca parte din recepție, cu cifrele de mai sus: 1,5 ori presiunea de regim, minimum 6 bar, 20 de minute fără scădere. Manometrul stă în punctul cel mai de jos al instalației. La o instalație care lucrează la 3 bar iese 1,5 × 3 = 4,5 bar, deci rămâne valabil minimul de 6 bar.

Mai cere un lucru, de la punctul 21.15. Instalația se reglează astfel încât presiunea la punctele de consum să stea cât mai aproape de minimul de utilizare. O instalație reglată „cât mai tare” consumă mai mult, iar zgomotul rămâne.

Pentru costuri, cere ordinul de mărime la doi-trei instalatori din localitate. Cere-l separat pentru diagnostic și pentru remediere. La remediere întreabă dacă proba de presiune e inclusă, fiindcă acolo apar diferențele între oferte.

Iarna adaugă o ramură proprie. Țevile din spații neîncălzite îngheață, iar una crăpată la dezgheț se poartă ca fisura de 3 mm de mai sus. Pregătirea lor se face înainte de primul îngheț, nu după.

Surse

 

Un comentariu la „Probleme de instalații sanitare: ordinea verificărilor”

Lasă un comentariu